Psoriazisul este o boală cronică inflamatorie sistemică, mediată imunologic, având la bază o predispoziție genetică (prin implicarea mai multor gene) la care se adaugă factorii de mediu declanșatori (infecții, traumatisme, medicamente etc.). Aceasta este caracterizată prin tulburări complexe ale creșterii și diferențierii epidermului (celulele din stratul superficial al pielii mor prea repede). Asociază anomalii biochimice, imunologice și vasculare. Deși se precizează că debutul poate fi la orice vârstă, cel mai frecvent este între 15-30 ani și mai puțin comun sub vârsta de 10 ani. Debutul precoce și existența istoricului familial de psoriazis sunt asociate cu recurențe mai frecvente și forme extinse.
Leziunile cutanate clasice de psoriazis sunt reprezentate de plăci roșii, în relief, bine delimitate, cu scuamă fină alb-sidefie în suprafață. Acestea variază sub aspectul dimensiunilor și formei, pornind de la leziuni de mici dimensiuni și ajungând până la plăci care acoperă o mare suprafață a corpului. Cele mai întâlnite localizări sunt reprezentate de scalp, coate, genunchi, trunchi, însă și mâini (fețe dorsale, palme), picioare (fețe dorsale, tălpi) și unghii.
De menționat că este necesară diferențierea între formele acute și cele cronice. În timp ce în formele cronice leziunile pot rămâne aproape neschimbate pe perioade de luni sau ani, în formele acute apariția leziunilor este bruscă. La unii pacienți recurențele pot fi săptămânale sau lunare, iar în alte cazuri doar ocazionale. Afectarea articulară (tumefacții și dureri) trebuie să ridice suspiciunea de artropatie psoriazică (se poate asocia la până la 40 % dintre pacienți).
Se cunosc mai multe forme de prezentare:
- Psoriazis vulgar:
- cea mai comună formă, în 90 % din cazuri
- plăci roșii, simetrice, acoperite cu scuame alb-sidefii, localizate pe suprafețele de extensie ale membrelor, mai ales la nivelul coatelor și genunchilor, precum și la nivelul scalpului, regiunii lombo-sacrate, fesiere și regiunii genitale, însă și la nivel ombilical și interfesier
- Psoriazis gutat (“în picături”):
- leziuni de mici dimensiuni (diametre de 0,5 – 1,5 cm) la nivelul trunchiului si extremităților (în partea superioară)
- la adulții tineri
- apariția leziunilor este precedată frecvent de o infecție streptococică a căilor respiratorii superioare
- Psoriazis inversat:
- plăci roșii, cu puține/fără scuame, în zonele de flexie (axilar, inghinal)
- Psoriazis pustulos:
- palmo-plantar (palme și tălpi)
- generalizat (von Zumbusch): formă severă
- Psoriazis eritrodermic:
- formă generalizată a bolii, în care sunt afectate inclusiv fața, mâinile, picioarele, unghiile
- pacientul pierde căldură în exces rezultând hipotermie; transpirația este redusă din cauza ocluziei canalelor glandelor sudoripare, existând risc de hipertermie în regiunile cu climă caldă
- apar edeme ale membrelor inferioare din cauza pierderii de lichid și proteine din vase
- are risc vital
Complicații: infarct miocardic (în formele severe cronice), limfom, depresie (din cauza impactului emoțional asupra vieții sociale).
Factori modificatori:
- obezitatea: are legătură cu formele mai severe
- fumatul: crește riscul de psoriazis sever
- infecțiile: ritmează episoadele de agravare ale psoriazisului preexistent; un exemplu este asocierea între infecția de căi respiratorii superioare cu streptococ și psoriazisul gutat
- medicamentele: antimalarice, beta-blocante, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), interferoni α, γ, imiquimod.
Tratamentul în medicina alopată
Există un spectru variat de tratamente locale și sistemice, majoritatea având rol imunomodulator. Sub aspectul siguranței tratamentului pe termen lung există restricții datorate dozei cumulative cu potențial toxic pentru organism.
Dermatocorticoizii reprezintă prima linie de tratament în cazurile ușoare și moderate, însă utilizați pe termen lung pot determina subțierea pielii, apariția de vergeturi și supresie suprarenaliana. Se mai folosesc fototerapia (UVB 290 -320 nm) și PUVA terapia (psoraleni și UVA).
Tratamentul sistemic
- Metotrexat: foarte eficient pe psoriazisul în plăci și în cazul formelor severe; nu se administrrează la pacienții cu afecțiuni renale. Se oprește dacă apar toxicitate hepatică, supresie medulară, infecții. Nu se utilizează la gravide din cauză că este teratogen (produce malformații ale fătului).
- Acitretin: retinoid utilizat în cazurile de psoriazis pustulos generalizat și eritrodermic. Efectul lui este dependent de doză, iar la 2 luni după întreruperea tratamentului simptomele reapar. Se oprește în situația apariției unei disfuncții hepatice.
- Ciclosporina A: este utilă la pacienții cu forme extinse și poate fi eficientă în psoriazisul unghial, însă are toxicitate renală.
- Corticosteroizii sistemici: nu se folosesc de rutină; leziunile dispar rapid, însă sunt necesare doze din ce în ce mai mari, iar oprirea bruscă poate determina apariția de forme mai grave.
Se pot folosi tratamente combinate care, în acest fel, cresc eficiența și scad reacțiile adverse.
Tratamente biologice
Au în vedere blocarea specifică a anumitor etape din patogeneza psoriazisului. Se cunosc 3 tipuri de agenți biologici: citokine umane recombinante, proteine de fuziune și anticorpi monoclonali (hibrizi/ umanizați). În cazul tratamentelor biologice trebuie evaluată utilizarea pe termen lung. Folosirea acestora trebuie rezervată cazurilor care nu răspund la Metotrexat sau în care acesta din urmă este contraindicat. Se cunosc antagoniștii de TNF α printre care se numără infliximabul, etanerceptul și adalimumabul.
Tratamentul în medicina tradițională
Aceasta este descrierea psorizisului, dar aici căile se despart având în vedere că medicina alopată tratează cu o gamă largă de medicamente și substanțe, iar medicina tradițională are o gamă variată de tratament deoarece datează de când e lumea. De când există lumea se găsesc remedii pentru orice afecțiune. Medicina tradițională a stat la baza formării medicinei ca știință. Pe plan mondial se accentuează foarte mult la ceea ce poate oferi medicina tradițională.
Tratamentul se face după diagnosticarea și stabilirea schemei de tratament și urmărirea ei de către medicul nostru specialist în medicină tradițională, care este cel mai bun medic de medicină tradițională din Europa de Est și nu numai. Tratamentul se efectuează după cum urmează: stabilirea cu exactitate a diagnosticului cu directa colaborare cu medicina alopată, având în vedere că analizele se efectuează doar în cadrul medicinei alopate, fapt care reprezintă și o punte de verificare din punct de vedere al evoluției afecțiunii în medicina tradițională.
Tratamentul care se aplică pentru orice afecțiune este posibil și sigur diferă, fiind adaptat la fiecare bolnav. Fiecare bolnav are ADN –ul lui, circuitul lui energetic care se ia în calcul și evoluția diferită în stadii diferite ale afecțiunii. În articolul nostru de mai sus am arătat metoda clasică de tratament în cazul menționat, dar metoda clasică nu înseamnă că e stabilă, având în vedere că fiecare bolnav are particularitățile lui.
În cazul bolnavilor de psoriazis funcționarea neadecvată a unei anumite arii a ficatului și circulația periferică deficitară nu mai permit eliminarea celulelor cutanate moarte. Într-o astfel de situație psoriazisul capătă caracteristicile unei reacții autoimune, întrucât sistemul imun va încerca să elimine celulele cutanate moarte. Însă unele celule moarte sunt atașate de celule vii. Datorita anomaliilor metabolice locale, organismul va produce anticorpi care vor ataca și celulele vii. Se formează astfel un mecanism anormal de eliminare a celulelor moarte, acest proces incluzând și celulele cutanate vii. Prin urmare, tratamentul psoriazisului în medicina tradițională are în vedere în primul rând regenerarea structurii hepatice și restabilirea funcțiilor hepatice. Concomitent se acționează asupra sistemului endocrin pentru a restabili echilibrul hormonal.
Tratamentul include administrarea internă de extracte hidroalcoolice din plante medicinale, acupunctură, termoterapie tibetană, psihoterapie și manipulare osteo-articulară la nivelul coloanei vertebrale. Astfel, folosim amestecuri de plante individualizate pentru fiecare pacient în parte, iar prin intermediul acțiunii plantelor și acupuncturii ajutăm la restabilirea echilibrului la nivelul organelor implicate în declanșarea acestei afecțiuni: ficatul, intestinul gros, plămânii.
În ceea ce privește acupunctura, se stimulează direct centrii energetici ai organelor anterior menționate. Acupunctura are trei acțiuni principale:
- echilibrează energia corpului
- direcționează substanțele active din plante
- realizează un arc reflex energetico-fizic, astfel că de la nivelul punctului stimulat pleacă energie la creier pentru a trezi „medicul intern”, care începe să regenereze organul afectat, în funcție de informația primită.
Prin acțiunea principiilor active din plante sunt eliminate toate celulele moarte și se produc alte celule noi sănătoase, întrerupându-se ciclul care menținea caracterul cronic al bolii.
Dacă psoriazisul a avansat până la stadiul unei deficiențe imune sau a unei hiperimunități, se intervine pentru a obține și un echilibru la nivelul sistemului imun. În cazul unei imunodeficiențe bolnavul prezintă infecții majore, iar în cazul hiperimunității psoriazisul capătă manifestările unei afecțiuni autoimune.
Tratamentul artritei psoriazice are în vedere etapele deja menționate, însă și refacerea structurii articulațiilor afectate.
O situație aparte o constituie modificarea poziției vertebrelor T8, T9, T10 sau/și T12. Fiecare vertebră este înconjurată de o multitudine de ramificații nervoase și vase de sânge si bineinteles canale energetice. Deplasarea unei vertebre din poziția naturală va genera presiune pe ramificațiile nervoase din zona adiacentă, alterând fluxul de informații de-a lungul ramificației nervoase afectate. Când vertebrele deplasate afectează rădăcina nervului ce inervează ficatul, atunci informațiile transmise către ficat prin ramificațiile acestui nerv vor fi alterate. În timp informațiile alterate vor declanșa psoriazisul, din cauza perturbării activitatii zonei hepatice responsabile cu vascularizația pielii.
Dacă dezechilibrul hepatic și leziunile psoriazice sunt produse de o deplasare a vertebrelor, acestea sunt așezate în poziția anatomică naturală prin manipulare osteo-articulara.
Un alt aspect important al tratamentului îl constituie tratarea stării depresive de care suferă bolnavii de psoriazis. Starea depresivă se instalează pe fondul dezechilibrelor imunologice și hormonale, însă și din cauza impactului pe care îl are psoriazisul asupra vieții publice și private.
*Toate informațiile medicale sunt informații proprii Pirasan și corespund actelor normative ale UMF. Tratamentul se efectuează după evaluarea pacientului de către medicul nostru specialist în medicină tradițională, atestat de către Ministerul Sănătății.