Sindromul Ménière este o afecțiune a urechii interne și se manifestă prin crize care constau în acufene (zgomote percepute anormal la nivelul urechii: țiuituri, păcănituri etc.), vertij (senzația de rotație a corpului și a obiectelor din jur) instalat brusc, hipoacuzie (scădera auzului) imediată cu revenirea lentă a auzului, senzație de plenitudine la nivelul urechii interne, tulburări de echilibru, simptomatologie determinată de creșterea volumului endolimfei și modificării concentrației de electroliți din compoziția acesteia. Endolimfa este lichidul de la nivelul urechii interne, în care se află structurile celulare ale analizatorilor vestibular și auditiv.
Sindromul Ménière nu prezintă un tipar de manifestare, crizele putând apărea o dată pe săptămână, la câteva luni sau ani. Aceste episoade pot avea o durată de la 20 minute până la câteva ore, iar bolnavul necesită o stare de repaus sau somn pentru recuperare completă. S-au semnalat și situații în care crizele dispar complet sau, din contră, pot deveni atât de puternice încât bolnavul să necesite repaus total. În stadiile avansate de evoluție unii bolnavi prezintă, în perioada dintre crize, permanentizarea unor simptome, precum pierderile de echilibru sau tensiunea permanentă în urechea internă.
Cauzele de aparitie pentru Sindromul Meniere sunt: hipertensiunea arterială, alte tulburări vasculare, boli ale sângelui, tulburări hepatice, alergice, endocrine, intoxicații, tulburări psihice. Dereglarea producției de endolimfă poate fi generată de infecții și procese inflamatorii locale, sifilis, expunerea la temperaturi foarte scăzute, traumatisme craniene sau spondiloză cervicală (prin tulburări ale circulației sagvine în zona vestibulară), stres foarte puternic, suprasolicitare intelectuală, schimbări bruște de presiune.
Diagnosticul pentru Sindromul Meniere se stabilește pe baza istoricului medical, examenului clinic și aspectului testelor audiometrice și vestibulare. Suspiciunea de sindrom Ménière se ridică dacă există minim două episoade spontane de vertij, având o durată de cel puțin 20 minute, tinitus (zgomote anormale la nivelul urechii) și senzație de plenitudine în ureche. Auzul se evaluează prin intermediul audiogramei care evidențiază măsura în care pot fi percepute sunetele de diferite tipuri și intensități. O altă investigație utilizată foarte frecvent pentru diagnosticarea bolii Ménière este electronistagmografia, evaluând echilibrul prin intermediul mișcărilor globilor oculari. Se mai poate efectua testarea potențialelor miogenice vestibulare, în vederea măsurării funcției senzorilor din vestibulul urechii interne, detectând accelerarea mișcărilor.
O altă investigație importantă este posturografia care evaluează echilibrul corelat cu vederea, funcțiile urechii interne și senzațiile existente la nivelul tendoanelor, mușchilor și pielii.
Se pot efectua investigații cu scopul excluderii altor afecțiuni (tumoră cerebrală, scleroză multiplă). Astfel se pot efectua RMN, computer tomograf, acesta din urmă oferind și informații importante pentru abordarea chirurgicală în vederea decompresiei sacului endolimfatic.
Electrocohleografia presupune înregistrarea potențialului electric al celulelor ciliate de la nivelul urechii interne și a fibrelor nervoase cohleare ale nervului auditiv, în urma aplicării unui stimul sonor. Electrozii utilizați sunt plasați la nivelul timpanului.
În situațiile în care boala este progresivă, bilaterală și nu răspunde la tratamentul clasic, însă prezintă ameliorarea simptomatologiei sub corticoterapie, se vor efectua teste de autoimunitate.
Tratamentul în medicina alopată pentru Sindromul Meniere
Tratamentul urmărește atât menținerea constantă a volumului de endolimfă cât și a concentrației acesteia.
Acțiunea asupra lichidelor prin intermediul unui regim sărac în sare și apă, administrarea de diuretice, vasodilatatoare, conduce la modificarea tensiunii lichidelor labirintice. Alte direcții de tratament au în vedere acțiunea asupra reacțiilor de tip alergic, coagulării, circulației capilare. Se administrează medicație antivertiginoasă și se pot efectua injectări intratimpanice de gentamicină sau dexametazonă. Utilizarea gentamicinei este mai eficientă decât a dexametazonei, însă este și ototoxică.
Administrarea de Betahistidină dihidroclorid (Betaserc) are rolul de a asigura consistența și și compoziția endolimfei, având acțiune antivertiginoasă. Medicația utilizată în criză pentru ameliorarea vertijului și vărsăturilor presupune compuși precum diazepam, promethazidină, hidroclorură de meclizină.
Reabilitarea vestibulară presupune antrenarea creierului cu scopul de a procesa informațiile referitoare la menținerea echilibrului. În unele situații pot fi folosite dispozitive care emit pulsații aeriene de joasă presiune cu rolul de a disloca fluidele de la nivelul urechii interne.
Tratamentul chirurgical pentru Sindromul Meniere :
- deschiderea decompresivă a sacului endolimfatic (intervenție conservatoare)
- distrucția labirintului posterior prin ultrasunete
- distrucția completă a labirintului
- neurectomia de nerv vestibular
În perioadele dintre crize, pacientul va respecta un regim lipsit de substanțe excitante (cafea, ciocolată, ceaiuri, tutun), sărac în grăsimi, bogat în fructe și legume. Va evita mediile zgomotoase, sedentarismul și efortul fizic intens.
Tratamentul în medicina tradițională pentru Sindromul Meniere
Aceasta este descrierea sindromului Ménière, dar aici căile se despart având în vedere că medicina alopată tratează cu o gamă largă de medicamente și substanțe, iar medicina tradițională are o gamă variată de tratament deoarece datează de când e lumea. De când există lumea se găsesc remedii pentru orice afecțiune. Medicina tradițională a stat la baza formării medicinei ca știință. Pe plan mondial se accentuează foarte mult la ceea ce poate oferi medicina tradițională.
Tratamentul se face după diagnosticarea și stabilirea schemei de tratament și urmărirea ei de către medicul nostru specialist în medicină tradițională, care este cel mai bun medic de medicină tradițională din Europa de Est și nu numai. Tratamentul se efectuează după cum urmează: stabilirea cu exactitate a diagnosticului cu directa colaborare cu medicina alopată, având în vedere că analizele se efectuează doar în cadrul medicinei alopate, fapt care reprezintă și o punte de verificare din punct de vedere al evoluției afecțiunii în medicina tradițională.
Tratamentul care se aplică pentru orice afecțiune este posibil și sigur diferă, fiind adaptat la fiecare bolnav. Fiecare bolnav are ADN –ul lui, circuitul lui energetic care se ia în calcul și evoluția diferită în stadii diferite ale afecțiunii. În articolul nostru de mai sus am arătat metoda clasică de tratament în cazul sindromului Ménière, dar metoda clasică nu înseamnă că e stabilă, având în vedere că fiecare bolnav are particularitățile lui.
Tratamentul tradițional presupune administrarea internă de extracte hidroalcoolice din plante medicinale, efectuarea procedurilor de acupunctură, manipulare osteo-articulară la nivelul coloanei vertebrale și psihoterapie.
Acupunctura îndeplinește trei acțiuni principale:
- echilibrează sistemul energetic al organismului;
- direcționează specific principiile active din plante;
- realizează un arc reflex energetico-fizic, astfel că din punctul stimulat prin înțepare, energia pleacă spre creier pentru a trezi „medicul intern”, care pe baza informațiilor primite, începe să repare organul afectat.
În cadrul terapiei utilizăm amestecuri din plante individualizate pentru fiecare pacient în parte. Prin acțiunea principiilor active din plante sunt eliminate toate celulele moarte din organism și se produc celule noi, sănătoase, deoarece este întrerupt circuitul care menținea caracterul cronic al bolii.
Tratamentul sindromului Ménière vizează reducerea tensiunii din urechea internă prin reglarea circulației endolimfei, astfel încât funcțiile vestibulare să poată fi îndeplinite în parametrii normali. În stadiile avansate, prin proceduri specifice de acupunctură se acționează la nivel cerebral pentru o interpretare corectă a informațiilor referitoare la echilibru și eliminarea cauzelor generatoare. Are loc regenerarea celulară la nivelul leziunilor produse de inflamații sau infecții locale, traumatisme craniene și se restabilește irigarea sangvină.
Centrii energetici care se stimulează sunt cei cerebrali, ai regiunii cervicale și rinichilor. La nevoie, în funcție de caz, se stimulează și centrii energetici ai ficatului și pancreasului.
Se efectuează manipulare osteo-articulară la nivelul regiunii cervicale a coloanei vertebrale, în vederea restabilirii transmiterii corecte a informației prin fibrele nervoase.
*Toate informațiile medicale sunt informații proprii Pirasan și corespund actelor normative ale UMF. Tratamentul se efectuează după evaluarea pacientului de către medicul nostru specialist în medicină tradițională, atestat de către Ministerul Sănătății.
Pentru informatii urmareste-ne pe Facebook!
