In urma cu 5000 de ani, in Tibet, se dezvolta un sistem medical cu rezultate de necontestat. Medicina Traditionala Tibetana prin practicile si tehnicile terapeutilor care au trait in acea epoca au avut o contributie majora la sistemul de terapii, diferentiindu-se de metodele traditionale ale altor culturi, prin anumite particularitati.

Tibetanii folosesc in tratarea bolilor si echilibrarea organismului:

1. Extrase din pietre pretioase, stalagmite si stalactite (rezultatul dizolvarii in apa a diverselor roci). Avand in vedere ca sunt depozitate acolo de mii de ani, aceste pietre se culeg, se macina marunt si se amesteca cu alte componente din alte substante, pentru diferite afectiuni;
2. Extrase din diverse tipuri de pietre, la fel macinate si preparate;
3. Extrase din diverse tipuri de sol;
4. Extrase din diverse tipuri de lemn;
5. Extrase din cultura gradinii personale;
6. Extrase din plante;
7. Extrase din saruri;
8. Extrase din animale;
9. Extrase din mare;
10. Extrase din cereale;
11. Extrase din apa vie;
12. Extrase din lava.

    Tibetanii practica, de asemenea, si tratamente pentru normalizarea si echilibrarea psihicului, in situatii in care apar nelinistea si agitatia. Aceste dezechilibrele apar atunci cand canalele energetice ale corpului nu mai functioneaza corect si energiile din diferite canale s-au combinat. In aceasta situatie trebuie reechilibrate aceste energii. Cum se procedeaza? Prin aplicarea principiului ca intre degetele mainii, elementele naturii si organe exista o corespondenta:

    1. Pentru degetul mare corespund lemnul, vantul si ficatul impreuna cu bila.
    2. Pentru aratator corespund focul, jaratecul si inima impreuna cu intestinele.
    3. Pentru degetul mijlociu corespund pamantul, umezeala si pancreasul impreuna cu splina si stomacul.
    4. Pentru degetul inelar corespund metalul, seceta si plamanii impreuna cu intestinele.
    5. Pentru degetul mic corespund apa, frigul si rinichii impreuna cu vezica urinara si prostata.

    Pentru tratarea afectiunilor si echilibrarea organismului, in practicile terapeutice tibetane acele de acupunctura se introduc in zona palmelor. Tibetanii mai folosesc si o alta metoda cu efecte similare: se apropie degetele unul de altul si se scot sunete intr-un anumit ritm, ritm ce echilibreaza la nivel primar energia organismului. Aceste tehnici trebuie realizate sub indrumarea unui specialist, care sa le cunoasca si sa le aplice corect.

    Spre exemplu: daca este prezenta frica, se apasa degetul mic spre centrul palmei cu degetul mijlociu si cel mare. In cazul acesta obtinem sunetele pamantului – HU, sunetul frigului si inghetului – UI si sunetul lemnului – SEI. In aceasta pozitie, dupa 5 minute, sentimentele de frica dispar.

    Daca este prezenta tristetea, se apasa inelarul catre centrul palmei cu aratatorul si degetul mare. In acelasi mod se obtine sunetul metalului – SI si sunetul vantului – SUI. Asa va disparea si tristetea.

    Cand exista sentimente de ingrijorare si alarmare, degetul mijlociu se apasa catre mijlocul palmei cu degetul mare. Astfel se obtine sunetul vantului – SUI si sunetul umezelii – HUL.

    In situatii de nervozitate excesiva, se apasa cu degetul mare catre centrul palmei pe inelar, obtinandu-se sunetul metalului – SI si sunetul vantului SUI.

    In caz de euforie excesiva, se apasa degetul mare catre centrul palmei cu degetul inelar si cel mic – se obtine sunetul frigului – UI si sunetul vantului SUI.

    Desigur, tehnicile descrise trebuie exersate indelung pentru a se echilibra energiile si efectele sa fie vizibile.Tratamentele medicinei traditionale actioneaza holistic asupra organismului, privit ca ansamblu de sisteme energetice si organice. Prin urmare, si complexitatea terapiilor si tehnicilor trebuie sa fie la un nivel adecvat pentru ca rezultatele sa fie vizibile.

    Medicina Traditionala Tibetana

    Un factor major in vindecare il constituie constientizarea de catre bolnav a beneficiilor si avantajelor pe care i le ofera medicina traditionala, sa fie implicat in procesul de vindecare, ca parte componenta si sa fie dornic sa se vindece, avand in vedere ca se lupta cu o afectiune, pentru a se putea reintoarce si a-si ajuta familia.

    Dialogul medic-pacient trebuie sa includa explicatii asupra afectiunii cu care se confrunta, sa fie asigurat bolnavul ca exista posibilitati de tratament si ca se poate vindeca. Din acest moment, pacientul poate lucra asupra mentalului sau prin autosugestie.

    Atat bolnavul, cat si medicul nu trebuie sa foloseasca negatii precum: NU, NU POT, NU VREAU, NU ESTE POSIBIL etc. In fiecare zi, bolnavul trebuie sa repete afirmatii incurajatoare, cum ar fi: „In fiecare zi ma simt mai bine si mai bine, azi mai simt mai bine decat ieri, mai bine decat oricand, tratamentul da rezultatele pe care le doresc si ma voi insanatosi complet”. Cel mai potrivit este ca aceste incurajari sa fie soptite dimineata, la trezire si seara, in timp ce adoarme. Fiecare propozitie se pronunta la expirarea aerului si la inspirare se face pauza.

    Acestea ar fi doar cateva din secretele tehnicilor tibetane, secrete care daca sunt cunoscute afectiunile vor fi inexistente.

Pentru informatii urmareste-ne pe Facebook!