Inaugurăm seria articolelor alese de voi cu primul subiect ce a câștigat în urma sondajului de pe pagina noastră de facebook, ”Cum putem slăbi sănătos cu ajutorul Medicinei Tradiționale”. Intenționăm să publicăm în fiecare lună câteva propuneri de tratamente și să vă lăsăm pe voi, pacienții, cititorii și prietenii Centrului Pirasan să alegeți ce doriți să dezvoltăm în luna următoare. Medicul specialist al Centrului Pirasan, Dr. Țuțu Codruț, va elabora un raspuns astfel încât să știți care este tratamentul complet, inclusiv ce puteți face chiar acasă, pentru a beneficia de cele mai bune rezultate.
In ultima perioada tot mai multe persoane apeleaza la ajutorul acupuncturii pentru a scapa de kilogramele in plus. Un pacient, un tanar de 21 de ani, a slabit 10 kilograme in doua luni numai cu acupunctura. Se poate interveni si asupra metabolismului si asupra apetitului, cu ajutorul acupuncturii și fitoterapiei. Aici trebuie amintit ca exista un anumit numar de hormoni pentru fiecare kilogram in plus. Din aceasta cauza, e bine sa slabim incet, ca sa si metabolizam hormonii in exces si astfel sa nu ne ingrasam la loc, odata ce am terminat tratamentul. Si, bineinteles, sa nu intre pacientul in soc metabolic sau sa dereglam activitatea organelor si glandelor endocrine, si in loc sa fim multumiti ca am slabit sa ne trezim cu alte probleme de sanatate.
Ce putem face acasa? Dieta e esentiala. Este foarte simplu si clar sa intelegem ca dieta pe termen lung, care devine un stil de viata, ne va ajuta sa slabim, sa ne vindecam de o serie de afectiuni si ne va prelungi efectiv viata. Iata cum vom manca daca vrem sa slabim:
- Obligatoriu 3 mese pe zi (nu mai multe), in intervalurile 7-9 mic dejun, 12-14 prânz, 17-19 cina
- Dupa ora 19 doar apa, apa cu lamaie sau ceai
- Lichidele sunt foarte importante, consumam 2 l din lichidele de mai sus
- Micsoram treptat portiile
- Dimineata ne alegem din urmatoarele variante: iaurt cu seminte, oua fierte, branzeturi slabe, mezeluri cat mai putin procesate (muschi file, jambon, prosciutto, etc.), masline.
- Pranz: mancare gatita
- Cina: salate, fructe care nu sunt foarte dulci, branzeturi salebe sau iaurt
Pentru iubitorii de dulciuri, este nevoie ca ei sa inlocuiasca toate dulciurile cu ciocolata cu continut mare de cacao 80-100%. Secretul este ca bucatele mici din aceasta ciocolata sa fie tinute cat mai mult timp in gura pentru o senzatie rapida de satietate. Un alt secret este ca atunci cand ni se face foame sa inlocuim mancarea cu lichidele pentru aceeasi senzatie de satietate care ne ajuta sa nu mai mancam atat de mult. La inceput vom merge mai des la toaleta insa cu timpul organismul se va adapta si se va autoregla.
Este important să consumam alimente din gama celor cu ”calorii negative”. Fructe cu calorii negative: Ananas, Caise, Capsune, Citrice (lamai, portocale, mandarine, clementine, grapefruit), Fructe de padure (zmeura, fragi, mure, afine), Macese, Mango, Mere, Merisoare, Pepene galben/rosu, Piersici, Visine
Legume cu calorii negative: Ardei gras/iute, Andive, Broccoli, Castravete, Ceapa, praz, Conopida, Fasole verde, Gulie, Loboda, Morcovi, Napi, Patrunjel, Rosii, Ridiche alba/neagra/rosie, Sparanghel, Sfecla, Telina, Spanac, Usturoi, Varza, Vinete.
Iar anumite condimente, cum ar fi piperul cayenne, turmericul sau scortisoara sunt un ajutor suplimentar in arderea grasimilor.
De asemnea detoxifierea periodica este foarte importanta. Mai jos vom trata pe larg acest subiect.
Este bine sa respectem binecunoscutele 30 de minute de miscare pe zi, diferite de ceea ce facem in mod obisnuit, iar aceasta miscare poate sa constea si numai intr-o simpla plimbare. Mersul in fiecare zi este extraordinar de benefic si ne ajuta sa slabim mai mult decat credem.
Riscurile supraponderabilitatii si sedentarismului sunt multiple. Iata cateva dintrele si propuneri de tratament:
Obezitatea reflecta existenta unor puternice dezechilibre hormonale in corp, fiind una dintre cele mai comune afectiuni ale societatii moderne. Conform unor statistici realizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, peste 300 de milioane de adulti din totalul populatiei mondiale sufera, sub diverse forme, de obezitate.
Acumularea de tesut adipos apare in urma unor socuri de natura psihica, ce perturba echilibrul mental si genereaza aparitiadepresiilor. In timp, tensiunea nervoasa acumulata deregleaza activitatea endocrina a organismului. Glandele endocrine implicate cel mai frecvent in aceste dereglari sunt: hipofiza, tiroida, pancreasul si suprarenalele.
In marea majoritate a cazurilor, persoanele cu probleme ponderale “tolereaza” afectiunea in sine, continuand stilul de viata ce i-a condus catre aceasta conditie, dar fara a lua in considerare efectele pe termen lung.
Supraponderabilitatea este un factor de risc ce favorizeaza aparitia unor afectiuni cronice grave, precum:
- Apnee si probleme de respiratie
- Cresterea nivelului de colesterol
- Afectiuni cardiace coronariene
- Accidente vasculare
- Afectiuni ale veziculei biliare
- Diabet
- Hipertensiune
- Osteoporoza
- Afectiuni maligne ale urmatoarelor organe: uter, san, colon si rect, rinichi, vezica biliara
De asemenea, aceasta afectiuni genereaza asupra organismului o serie de efecte asociate:
Afectiuni psihologice: anxietate, depresie, atacuri de panica etc.
- Dereglari menstruale
- Complicatii in evolutia unei sarcini
- Hirsutism (prezenta in exces a parului pe corp si pe fata)
- Incontinenta cauzata de stress (eliminare involuntara a urinei, din cauza lipsei de control asupra muschilor vezicii urinare)
- Riscuri marite de aparitie a complicatiilor in cazul interventiilor chirurgicale
- Rata a mortalitatii ridicata
La acestea se adauga si impactul negativ asupra metabolismului. Tesutul adipos se acumuleaza in corp in primul rand in jurul organelor interne, care vor fi “sufocate” de presiunea depozitelor de grasime acumulate in jurul lor, ceea ce le va ingreuna activitatea. Astfel se instaleaza un dezechilibru functional intre activitatea organelor interne si cea a sistemelor de organe. Ficatul, inima si rinichii sunt primele organe ce vor resimti efectele acestui dezechilibru.
Scade si intensitatea metabolismului de baza, ceea ce duce la reducerea cantitatilor de oxigen si hrana primite de catre organe si cresterea toxicitatii celulare. In aceasta etapa se formeaza cercul vicios al bolii: organele nu mai primesc resursele necesare pentru o functionare corecta, insa le solicita continuu. In incercarea de a satisface aceasta nevoie de baza a organismului, bolnavul consuma cantitati mai mari de alimente, ceea ce duce la depunerea constanta a grasimilor in organism.
In corpul uman exista o legatura foarte stransa intre masa de tesut adipos si cantitatea de hormoni secretata de glandele endocrine. Daca se reduce greutatatea fara a echilibra si valorile hormonale se vor recupera kilogramele pierdute, pentru ca sistemul endocrin produce aceeasi cantitate de hormoni. Din aceste motive, dietele sau regimurile alimentare trebuie insotite de tratament traditional adecvat. In primul rand trebuie restabilit echilibrul hormonal, pentru ca orice scadere in greutate sa nu fie urmata de reluarea procesului de ingrasare.
Tratamentul pentru obezitate in medicina traditionala restabileste echilibrul endocrin si metabolic si normalizeaza functiile organelor si ale sistemelor afectate, ceea ce reduce surplusul de tesut adipos si ajuta pacientul sa slabeasca sanatos.
Stimuland anumite puncte de acupunctura, se transmite catre creier un flux de informatii prin care i se ordona sa scada cantitatea de hormoni din organism, sa readuca la valori normale secretiile glandelor endocrine si sa accelereze metabolismul bazal. Prin inhibarea “centrului foamei”, se scade apetitul generat de cererea continua a organelor “sufocate”, intrerupandu-se astfel cercul vicios al bolii. Se intensifica activitatea hepatica, in sensul ca ficatul va mobiliza rezervele lipidice ale organismului si le va transforma in energia necesara activitatii cotidiene. De asemenea, se intensifica procesul de oxigenare celulara.
Sedintele de acupunctura se combina cu tratament fitoterapeutic si cu o dieta alimentara adaptate pentru organismul fiecarui pacient. Produsele din plante medicinale sustin si potenteaza actiunea acupuncturii. Dieta alimentara ajuta organismul sa se acomodeze la transformarile prin care trece. Prin alimentele incluse in dieta, organismul primeste energia necesara procesului de refacere si regenerare generala, fara ca pacientul sa se infometeze si fara a se produce dezechilibre functionale sau organice in corpul sau.
Prediabet și Diabet
Acumularea de grăsime este principala cauză a apariției prediabetului, alături de stres, kilogramele depuse în zona abdominală fiind asociate cu rezistenţa la insulină. Cu alte cuvinte, dacă grăsimea se depune în special de la talie în jos, ar trebui să luați urgent măsuri. Aşa-numita grăsime abdominală are mare legătură cu riscul crescut de hipertensiune arterială, boli de inimă, accident vascular cerebral şi niveluri crescute de colesterol, toţi fiind factori de risc în dezvoltarea diabetului. Tot în zona abdominală se depun și celulele canceroase, crescând riscul de apariție a acestei maladii nemiloase. Așa se face că majoritatea persoanelor în fază de prediabet sunt supraponderale. Dacă întâmpinați frecvent senzaţii de oboseală şi de moleşeală după masă, ar putea fi un semnal de alarmă că toţi carbohidraţii ajung în fluxul sangvin ca glucoză, forţând astfel pancreasul să producă insulină. Consumând în cantităţi mari alimente bogate în carbohidraţi, nu faceţi decât să suprasolicitaţi pancreasul și drept urmare apare somnolenţa, iar corpul este lipsit de energie. Mai mult, există alimente de care vă e aproape tot timpul poftă și mă refer la ciocolată, la chipsuri şi la cartofi prăjiţi. Acestea sunt pline de zahăr, de sare şi de grăsimi, trei ingrediente care au un gust atât de bun şi totuşi atât de păcătos. E demonstrat ştiinţific că acestea dau dependenţă, deoarece odată ce stimulează centrul de recompensare al creierului, se creează un cerc vicios și veţi vrea din ce în ce mai mult. Cu cât vă veți suprasolicita pancreasul să producă insulină, cu atât nivelul de glucoză din sânge va scădea şi veți resimţi o stare generală de oboseală, veți fi tentat să apelați iar la un energizant de tipul unei prăjituri sau o pungă cu chipsuri. De aceea, trebuie să vă potoliţi poftele cu fructe în coajă lemnoasă, cum sunt migdalele, fisticul sau nucile, să mâncaţi un fruct proaspăt, să ronţăiţi un morcov sau să luaţi puțină miere. În acest fel, saţietatea şi energia sunt asigurate pe termen mult mai lung.
Ficatul este laboratorul organismului, el având rol important în trei metabolisme: glucidic, lipidic și proteic. Acestea se întrepătrund, deci orice afecțiune metabolică poate declanșa prediabetul și apoi diabetul.
În afară de cei enumerați mai sus, la apariția prediabetului contribuie și lipsa activității fizice. Aceasta ajută să țineţi greutatea sub control, folosind glucoza pe post de energie. Deși diabetul se poate instala la orice vârstă, riscul de prediabet crește după vârsta de 45 de ani. De asemenea, boala are și un istoric familial, putând apărea mai ales la persoanele care au un părinte sau un frate, respectiv soră cu diabet de tip II. Totodată, mamele care au dezvoltat diabetul gestațional când erau însărcinate, dar și copilul acestora au risc mai mare de a dezvolta prediabet. Nu în ultimul rând, sindromul ovarelor polichistice, o boală destul de des întâlnită, caracterizată de menstruații neregulate, creșterea în exces a părului de pe față și de pe corp și obezitate, crește riscul unei femei de a face prediabet. O altă cauză extrem de importantă este lipsa stimulării gândirii, oamenii tinzând către automatism. Diagnosticul are la bază testul de toleranţă la glucoză. Acesta constă în testarea glicemiei pe nemâncate. Dimineaţa, se ingerează 75 g glucoză, apoi se recoltează o probă de sânge pentru efectuarea glicemiei, apoi, la două ore se mai ia o probă de sânge pentru testarea glicemiei. În cele două ore se stă în repaus, nu se mănâncă, nu se bea, nu se face efort, nu se fumează.
Un prediabetic trebuie să consume pește proaspăt, carne de pui sau de curcan, legume bogate în fibre precum broccoli, fasole verde, morcovi și conopidă, ulei de măsline, orez brun, fasole uscată și linte, mere, fructe de pădure, caise, cireșe, grepfrut, citrice. În ceea ce privește lactatele, acestea trebuie să fie fără grăsimi. Se vor diminua porțiile și se vor elimina din dietă băuturile care conțin zahăr și deserturile bogate în calorii. Somnul este foarte necesar. O persoană cu prediabet care are risc de obezitate va pierde mai greu în greutate dacă nu doarme suficient.
Detoxifierea
Organele principale ale corpului uman trebuie detoxificate permanent. Tratamentele se aplica la nivelul stomacului, intestinului subtire si gros, rinichi, ficat, plamani si piele. Un rol foarte important il are sistemul limfatic.
In perioada detoxifierii organismului, pentru fiecare organ trebuie calculate exact ce plante medicinale vor fi administrate, astfel incat tratamentul sa nu deranjeze functiile altui organ sau sistem si sa actioneze in mod benefic atat asupra tesuturilor vizate, cat si asupra intregului corp.
La nivelul mucoasei intestinale se depun reziduuri ale materiilor fecale, acumulari ce predispun spre constipatie, malabsorbtie, nevroza gastrica etc. Aceste reziduuri creeaza si un mediu favorabil dezvoltarii diferitelor tipuri de micro-organisme patogene. Intr-un singur an, in zona stomacului si a intestinului subtire se aduna milioane de micro-organisme. Daca nu vor fi eliminate din organism, va exista un focar permanent pentru orice tip de afectiune, inclusiv pentru declansarea diverselor forme de cancer. Sanatatea corpului uman incepe din zona stomacului, intestinului subtire si a intestinului gros. Curatenia acestora este obligatorie pentru echilibrul organismului.
In mod normal fiecare organ este regenerat complet la un anumit interval de timp. Spre exemplu, celulele ficatului sunt complet inlocuite intr-un interval de 5 luni, celulele pielii la un interval intre 2-4 saptamani, cele de pe suprafata plamanilor la un interval de 2-3 saptamani. Cand celulele care si-au incheiat ciclul de viata nu mai sunt eliminate din corp, se depun in anumite zone din organism si in spatiul intra-celular, iar schimburile biochimice si energetice dintre celule sunt ingreunate, fenomen ce va determina dezechilibre metabolice locale, dar care se vor propaga ulterior si asupra metabolismului general.
Pentru a mentine o stare de sanatate optima intr-un mediu poluat sau pentru a se restabili echilibrul metabolic este necesar ca organismul sa fie purificat si detoxifiat o data la cel putin doi ani, prin cure de tratament specifice ce dureaza aproximativ 6 luni. Aceste cure accelereaza activitatea organelor excretoare si ale sistemului limfatic pentru a elimina toxinele din corp (radicali liberi, celule moarte, colesterol etc), reechilibreaza metabolismul, intaresc imunitatea, fortifica sistemul circulator si imbunatatesc circulatia generala, reviltalizeaza si tonifica structura osoasa si musculara, fortifica si tonifica sistemul nervos, amplifica procesele proprii de regenerare ale corpului uman si incetinesc procesul de imbatranire.
Odata ce toxinele sunt indepartate din organism si sunt regenerate organele afectate, metabolismul si sistemul imunitar isi vor relua activitatea normala. Aplicand o serie de tehnici de acupunctura tibetana va fi stimulata activitatea organelor ce coordoneaza functiile imunitare: timus, splina, amigdale, ganglionii limfatici, maduva osoasa, tiroida, glandele suprarenale. Tot prin acupunctura se indeparteaza blocajele energetice existente in sistemul de meridiane si in matricea energetica, astfel incat sa fie restabilit echilibrul inter-organic si metabolic. Plantele medicinale actioneaza la nivelul organelor pentru ca sangele pe care il vor produce acestea sa fie imbogatit cu oxigen si anticorpi.
Toate aceste proceduri au rolul de a crea in jurul organelor si la nivelul pielii o bariera protectoare si de a intari sistemul imunitar, astfel incat corpul sa fie capabil sa elimine toxinele introduse in corp prin consumul alimentelor afectate de poluare si sa fie protejat de actiunea factorilor nocivi din mediu, astfel greutatea corpului va fi mereu optima pentru fiecare individ.
Află ce Afecțiuni tratăm cu succes la Centrul Pirasan https://www.pirasan.ro/tratamente-naturiste/
Pentru programari sau intrebari ne puteti contacta la:
Telefon/Fax: 021 619 11 17
Mobil: 0745 430 351 / 0723 629 675
E-mail: office@pirasan.ro / doctor@pirasan.ro
Adresa: Sos. Stefan cel Mare, nr. 240, bl. 59A, sc. 1, etaj 1, ap. 4, interfon 004, sector 2, Bucuresti, Cod Postal 020165
*Tratamentele cu acupunctura se efectueaza, in cazul imposibilitatii deplasarii pacientilor la cabinet, si la domiciliul pacientilor care locuiesc in Bucuresti sau in vecinatate.